Abajur

Deschid încet pleoapele lui Morfeu
și ochii mei de pisică luminează întunericul palid
Mieun la ușa necunoscutului stăpân
ca fantoma din castel, tânjind după locatari noi
Mustățile mi-au încărunțit de atâta așteptare
blana s-a congelat
pupilele încep să se contracte,
dar mai deslușesc zăvorul,
continui să mieun într-o lume surdă,
să mai aștept o toamnă,
în care să-mi găsesc o nișă a mea
un locsor cald si uscat
Un scârțâit diabolic împinge fierul secular,
intru încâlcindu-mă în proprii pași
și coada mea zbârlită se agață
de pânzele Creatorului păianjen.
Mă strecor hoțește printre odăile nude
și într-una din ele mă lovesc de o lumină.
Într-o clipă solidul se transformă în lichid
întrebarea într-un răspuns.
Un abajur incandescent pe o masa de ceară
îmi arăta drumul prin întuneric
Si-atunci vedeam clar și limpede
ca chipul lui Narcis oglindit in apă
Că universul se află in mâina mea dreaptă.